Strike one. 

Standard


       I knew that when I will get home from my short trip I would find her in bed sipping wine and words. I never imagined though that the view will be like a thunderstorm on a sunny day. I never imagined that I could feel my soul climaxing, ending and beginning, sobing and smiling. 

     I entered the room and my eyes caught her: almost naked, her left hand holding a burning cigarette, her right hand holding a book, a glass of wine leaning on her waist, one leg straight and the other bent. If that wasn’t enough, you should have seen her face and aura. 

     I took off my pants, I plucked the buttons of my shirt and leaned on my belly diagonally. I lighted up a cigarette and the world just unfold.

     She wasn’t bothered by my presence. I was just staring. In a few moments though, my thoughts were coming out of my mouth. I began a monologue that her smirk interrupted a few times, her eyes blurred, her chick lines continued and her aura; oh, her aura just made my monologue seem insane.

     She asked what I was thinking about and I just could not resist it. Words came out willingly. 

     ” I would say I love you but that underestimates you. I would say you’re perfect but that offends you. I would say you’re the ideal woman but that’s just a classic.” 

     My soul was smiling and her glare was fixed and steady into mine. 

     She smiled. Oh gentlemen, you do not  know that smile. Her lips separate enough to make your body feel the tremor; not too little, not too much. It’s easy to distinguish the line that colors that smile. 

42.

Standard

      Își plecase capul pe genunchiul meu formând un unghi de zece grade spre stânga. O priveam în ochi dar simturile mele erau concentrate pe bătăile inimii Ei. Pulsa de sete iar zâmbetul schițat pe fața Ei indica o dulce tristețe. Acela era momentul realizării; oare este posibil să ai aceiași realizare de mai multe ori cu aceiași intensitate? 

   Lumea mea era asezata pe canapea, fumul excesiv de țigară îngreunând respirația, cel puțin așa mi-am zis eu, în ideea că mă voi crede. O priveam, o admiram, o devoram până am simțit că-mi scap inima. Mă aflasem în punctul în care organul meu vital și-a dat drumul, lăsând picături de sânge să se amestece cu moleculele aerului poluat; îi simțeam bătăile – într-un fel încă avea viață; poate mai în viață de atât nu se putea – în timp ce se pregătea de prăbușire; nu știam ce impact va avea căzătura mea, probabil fatală, dar a prins-o la o distanță de un milimetru.  Își plecase capul pe genunchiul meu formând un unghi de zece grade spre stânga. O priveam în ochi dar simturile mele erau concentrate pe bătăile inimii Ei. Pulsa de sete iar zâmbetul schițat pe fața Ei indica o dulce tristețe. Acela era momentul realizării; oare este posibil să ai aceiași realizare de mai multe ori cu aceiași intensitate? 

Incepusem să respir prin ea; îi furam oxigenul, dându-i cât mai rămăsese din al meu, îl inhalam si îl dădeam înapoi. Fenomenul se repeta continuu cu o exactitate necontrolată a secundelor. Amortisem fizic iar ea își mula perfect mișcările după ale mele. Nu aveam nevoie de gândire pentru a face următorul gest. Eram concentrată doar pe viață, incercam sa trăiesc, efectiv, la propriu, trăiam din Ea și Ea din puținul meu. 

Își pleca capul într-o parte și îi respiram pielea din zona gâtului; aroma ei se transformase în oxigenul meu. Sărutul, acest gest inexplicabil, fizicul, atingerea, nu erau de ajuns. Căutam în mine, undeva, cumva, să gasesc mai mult; nu aveam ce să-i dau mai mult.

În momentul acela am simțit o apăsare, o durere al dracului de frumoasă. Îmi luam oxigenul în continuare de parcă ar fi fost deja o normalitate iar în fața ochilor mei aveam cea mai cumplită imagine a Lumii. Imi priveam inima cum îngenunchează în fața Ei, pleacă jumătate din ea în față, se lasă incet și-și dă drumul în fața Ei. Zâmbeam, mă simțeam cum zâmbesc; ochii mei s-au umplut de lacrimi , gest de admirație a imaginii inimii mele. Mă asteptam la urmatorul său gest. Nu a făcut nimic. Aveam inima in genunchi în fața Ei iar ea o admira precum eu; privirile ei arzând iadul din mine. 

     O priveam lângă mine, îi înconjuram trupul și nu-mi puteam stăpânii dorința de a o inspira. Ochii îi luceau iar zâmbetul era ascuns în spatele unei seriozități ce arăta a realizare. Este oare posibil să ai aceiași realizare de mai multe ori? Căci în privința ei, am aceiași realizare în fiecare noapte și nu se pierde sentimentul de necrezut. 

     

     Mi-am ridicat inima și am pus-o la locul ei odată cu trezirea noastră la realitate. Fermecată de momentele anterioare, mi-a șoptit că mai vrea. I-a făcut plăcere să îngenuncheze în fața Lumii. Oare știa ce își dorește? Oare Lumea urma să o mai prindă? 

Da domnilor, știu, întrebări fără sens. 

Antiexemplu.

Standard

629f0b883f57bdfee492fd392faaddad

Nu-i cunosc povestea soro dar îți voi lămuri incertitudinile prin a-ți prezenta varianta mea, cea imaginară, cea pe care văd prin ochii tăi. Îmi cer iertare anticipat că-mi permit această perversitate. 

Îmi sare in peisaj, imaginea unui Bukowski. Așa îl percep eu. Domnilor, pauză; nu mă întrebați de ce îmi bat capul sa vă povestesc despre el. Ați implorat să o cunoașteți; v-o prezint pe Ea.

Nu fiți atât de ipocriți încât să-mi cereți un nume. Nu vi-l dau. Nu îl meritați. Ea, “Ea” este mai mult decât vă imaginați.

Revenind la el. Sau la “El”.

El părea în ochii mei un paradoxal, un om sărit de pe fix, un bărbat antiexemplu.

În imaginația mea chinuită de gânduri, El este înalt, bine modelat, fața acoperită de un așternut subtil de păr; mi-o imaginez des frecând obrazul ei fin de acea barbă, copil fiind, rareori cât să păstreze stratul subțire de gheață intact. Mi-o mai imaginez fredonând melodii pe ritmul buzelor lui, privindu-l când el se uită înapoi.

Țineți seama cuvintelor mele domnilor. Sunt alese cu atenție și apăsare pe suflet.

Mă întreb dacă și el, ca și Ea, are vreun tic ce-i trădează cursul sângelui. Oare și al lui curge pe verticală?

Își înghițea mâhnirea plutind dar sarea transpirației îi permitea să plutească. Oare ce metaforă o fi aceasta?

Își inhala fericirea precum fumul unei țigări jumătate stinse. O aprofunda. Si Ea, de altfel, o aprofundează. În cazul ei, fericirea era o căzătură a sufletului, o mărginire a iubirii, un instinct ce nu trăda. N-am de unde să știu ce înseamnă pentru El fericirea dar știu că fericirea lui este orice amintire o cuprinde.

Vocile lor se aseamănă; la fel de degajate, extremiste, pline de trăiri. “Iartă-mi expresia”, zise ea.

Mi-am imaginat peisajul dulce și în același timp, amar, al adevărului, al jurămintelor, al iertării, al unui lac calm, al tăcerii.

Se auzea liniștea copleșitoare. Ea surâde cu mândrie la prima mișcare a firului. El o privește uitându-se înainte, spre lac.

Domnilor, nu mai așteptați explicații. O privește ca pe o umbră a sa. Îi cunoaște trăsăturile precum și le cunoaște pe ale lui.

Nu sare în sus de fericire nici la a doua întindere a firului. Își așteaptă momentul. Răbdarea este un dar chinuitor. Firul se strânge și o trage în jos. Este o întreagă artă în a prinde prada perfectă.

Iarăși îi copleșește liniștea amortitoare. Îl vad cum își destinde chipul și îi bate un apropo. Peștele se sperie de râsul ei colorat dar neputincios și perturbat, mușcă.

El comentează ceva cu haz și mândrie. O glumă auzită prin colivii de vrăbii.

“Tată, aruncă-mi momeala aia”, zise Ea.

Cine este Ea?

Tu o cunoști.

Cine este El?

Un alt soi de Bukowski.

El, despre ea.

Standard

     2d9fc790a6cfe87ed110920c5dbe7377

     Îmi fură privirea. Mișcările ei se rătăcesc in fața ochilor mei și-mi fură privirea. Îmi spulberă glasul. Este evident că lumea din jur există; numai dacă ai știi că defapt e nesemnificativă!

     Îți plimbi piciorul stâng în cerc; un cerc mic cât să nu se observe mișcarea. Îl aduci aproape de cel stâng si împingi pământul cu vârful lui. În secunda doi a revenit la normal. Ai acționat în stres; oare te stresa privirea mea? Oricum n-ai văzut-o. Dar poate ai simțit-o. Iei comanda lunaticului. O fii și el ca mine?

     Strângi masa corporatistilor îndreptand același picior, cel stâng, in aer; dreptul n-are nicio reacție. Fenomenal. Impecabil. Ce e atât de impecabil? Ai rabdare. Până la urmă o să te prinzi. Impecabil. Ce?

Modul în care se mișcă doar partea corpului ce străpunge în mod direct inima. De parcă sângele ti-ar pompa pe verticală! Oare așa o fi in cazul tău? Oare ție iti pompează sângele doar pe verticală? Oare de aici provine ”impecabilitatea” ta?

     Scoți micul tău jurnal cu rapiditate și zambești larg. Un pic forțat. E de înțeles. Masculul din fața ta nu-ți merită zâmbetul. Pentru câteva secunde nimeni nu-ți vede fața; ai profitat pe deplin de moment pentru a-ți da drumul la buze. S-au întins formând o linie dreaptă. Parcă ironică.

     Gesticulezi cu mâna stânga, fredonând cu degetul pe meniu. Spatele îți este un pic aplecat peste umarul masculului și pentru a – nu știu cât-a oară – piciorul stâng se pliază. Oare ce-ți surâde în cap?

     Așezi o masă de patru; iar folosești doar mâna stânga pe tacâmul ăla. Al patrulea l-ai aranjat cu ambele mâini. Oare ce a fost in capul tău în momentul acela?

     Ți-ai scos iar jurnalul si pixul.  Te joci cu ele, cu mâna stângă bineînțeles; forțând o privire spre masa din fața mea. Oare coada ochiului tău m-a prins?

    Te îndepărtezi de mine în grabă, îți cauți de lucru; de data asta gesticulând cu mâna dreaptă.

Te-ai apropiat de blonda sprijinită de casă și ți-ai înfipt mâinile în ceafa ei. Ai zâmbit, lăsând greutatea ta pe stângul.

     Ți un pahar de spumă in stânga, mergând cu bărbia în sus, citesc un zâmbet ecstatic pe fața ta; oare îți place să fii privită?

Hm. Nu mă pot abține din a zâmbi de data asta. A fost prea de tot.

Iar ai mângâiat pământul cu vârful piciorului stâng, el îndreptat spre mine iar fața ta perpendiculara cu a mea; asta o înțelegi doar dacă poți să vezi și tu perpendicular in aer.

     Te-am lăsat un pic în pace dar parcă îmi vine sa te privesc din nou. Iar faci mișcarea aia cu piciorul stâng. Ce ai ființă cu pământul?

     Te duci la masa mediocrilor și râzi. Dacă ar știi ei ca tu defapt ai râs in ciuda lor!

    Timpul se scurge repede. Te văd peste zidul de lemn luând nota cu un zâmbet de “pleacă acasă dar nu mă uita”. Satisfăcută te întorci la colțișorul tău si îndrepți o privire doritoare spre masa de lângă. Ți-a surâs un corporatist. E de înțeles.

     Setezi iar o masă mușcând încet din buze. A fost un gest de nervozitate. Oare știai că te privesc?

Te-am pierdut în spatele unui perete; mai revine un pic în spate zâmbetul tău și te pierd iar. Pleci in grabă și un mascul îndrăgostit te fură de la spate. Ah. Ar fi fost ceva daca aveai ochi să-l vezi! A flirtat lejer cu spatele tău. Am râs.

     Iar ai dispărut. E greu să țin pasul picioarelor tale; să nu mai zic de expresiile feței sau de gândurile păcătoase.  Ești impecabilă oricum. Parcă așa am picat de acord ca vei fi in ochii mei, nu?

     Îți aud vocea la masa de lângă. Fascinant. Ce culoare i-ai dat!

     Îmi stă un drac pe gând și nu te scapă din priviri.

     Hm. Ce lent te miști cu paharele reci în mâna! Sensual. Impecabil.

     Torni spumă în paharul înalt, extrem de concentrată; atât încât sprâncenele se arcuiesc spre linia de înjumătățire a feței; cine nu te-a urmărit ar fi zis ca te-ai încruntat într-un mod nesimțit.

     Îți ți greutatea in piciorul stâng, corpul încordat si mă privești în ochi. Buzele tale au schițat un zâmbet cât de cât inocent, un pic ascuns, cu o idee de senzualitate, iarăși impecabil.

     Le mulțumești mediocrilor. Iar i-ai definit prin zâmbet. De unde să știe săracii că judecata le turna apă în pahare?

N-ar mai fi fost mediocri dacă îți recunoșteau chipul.

     Ai dat cu meniul diagonal în cineva, zâmbind a realizare, lăsând cumva să ți se ude buza de jos. Oare ce gândeai?

     Deja simt vinul în organism; în zâmbet. Fredonezi melodia. Hm. Pretty woman. Tocmai ți-ai plimbat limba pe buze. Oare știi ce am gândit?

Brutal.

Seducător.

Fascinant.

Sensual.

Păcătos.

Impecabil.

     Ia sa te văd la asta. O vei fredona?

Mă trag mai la stânga pentru a te vedea mai bine.  Am trecut toată dimineața peste melodia asta. Nu știu de ce n-am vrut să o ascult. La dracu!

Râzi. In momentul ăsta îți verși sufletul. Hm. L-ai băgat la loc repede.

“Acel ceva în mișcarea ta.”

A tresărit în mine versul și mi s-a aprins un zâmbet pe buze. Da, s-a aprins. Am zis bine. De ce? Mi-a zâmbit sufletul.

     Nu mai ești in peisaj așa ca pot să zâmbesc liniștit.  Fără să mă trădez. Cel puțin nu către tine. Restul mediocrilor au permisiunea mea să vadă. Corporatiștii oricum nu mă văd; poate de ăia mă mai interesa pentru că suntem aceasi nație de la nouă la șase. Restul sunt doar mediocri.

Hai să-ți explic de ce.

     Cuplul din diagonala mea nici nu-și închipuie că defapt vor fi un cuplu. Femeia își ține picioarele încrucișate in direcția bărbatului; își ascunde zona intimă cu legătura picioarelor dar de fapt nu se prinde ca mâna ei dreaptă a dezvăluit zona gâtului. S-a trădat singură. Piciorul ei stâng joacă a nervozitate.  El este greu de studiat căci îi văd doar spatele. Pot sa zic totuși cu o certitudine jignitoare că umerii lui sunt paraleli cu umerii ei iar corpul sta lăsat in fața. Ceva îi ține din joc. Ea se întinde spre el iar el se trage instinctiv si vice versa. Mediocritatea asta, ce face din om!

Râzi cu glasul tare și mă distragi. Iarăși colorezi cu râsul tau. Vii spre mine zâmbind și ma induci in eroare. Ți-aș fi furat un sărut sau mai multe dar ma abțin.

Cei trei mediocrii din diagonala mea perfectă și-au făcut ieșirea. Bineînțeles îi așteaptă pluta…

…va urma.

Mirrors.

Quote

image

“She fantasized me looking in the mirror. She thought I would see whatever she saw in me; Mirrors lie. They show all physical imperfections, every curve and every unwanted scar. Do they show what is hidden behind my skin? Mirrors cannot show my heart. “

Să mă porți in tine.

Standard

 

image

    Am mărginit iubirea cu o bordură de fier, am transofrmat-o in praf, am adunat-o din toate colțurile sufletului meu, am curațat-o și ți-am dat un pic sa guști. Ai luat din ea un vârf de linguriță și ai atins cu vârful limbi. Ți-a fost frică să iei mai mult. Nu ți-am reproșat nimic. Te-am lăsat să faci ce vrei cu ea. Când ai simțit gustul picant, ai cerut mai mult. Nu am zis nimic, ți-am dat. Am spart-o din nou in bucațele mai mici, atât de mici incât sa-ți fie usor să o plimbi prin gură. Mă uitam la tine mirată cum iți străluceau ochii când saliva ta te dezgusta in lipsa iubirii mele. Am făcut ochii mari dar fără să comentez ți-am mai dat. In ritmul ăsta, ai reusit să mă lași fără iubire. Mă porți în tine in fiecare clipă. Îmi porți iubirea, oarecum furată, în sânge. Mă întreb uneori dacă te incomodează. Nu te doare sa trăiești cu iubirea oamenilor, ființă criminală? Ți-am cerut doar să ai grijă de a mea, să nu o plimbi prin alte paturi și să nu lași pe nimeni să calce pe ea. Sper că măcar asta ai fost in stare să faci. 
     Într-o seară friguroasă, ți-am cerut și eu la rândul meu, un strop din a ta. Am vrut doar să văd cum mi-ar sta cu ea în mine. M-am uitat in ochii tăi și am observat cum sufletul tău se scufundă în oceanul temerilor tale. Îti admiram frica; ai lăsat-o liberă să o privesc. Am zâmbit și te-am luat de mâna dreaptă ce incepuse să-și crească temperatura. Ți-am lăsat iubirea în pace și ți-am cerut să mă lași să-ți iau frica. Sufletul tău a început să plutească din nou și respirația ta s-a ușurat. Așa ai facut. Ai transformat frica ce-ți sufoca sufletul in nisip fin, ai suflat cât să-mi ajungă în toate colțurile lipsite de iubire și mi-ai cerut să fiu atentă când plec cu ea. Nu ți-am mai cerut iubirea, mi-a fost de ajuns că ai avut incredere să mă lași să-ți dărâm zidurile. Să știi că acum te plimbi dezbrăcată prin lume și numai eu te pot îmbrăca din nou. Dacă nu mai reziști, aștept să-mi ceri frica înapoi. Ți-o voi da necondiționat dar să ai grijă când o pui la loc; poate iubirea mea crește și nu mai ai unde. Ce faci? Îmi dai iubirea înapoi? N-ai cum. Nu o să mai aibă loc nici la mine, căci mi-ai luat temerile tale și în mine a intrat iubirea altcuiva; un narcisist ce îi era frică să și-o țină în el. Așa că lasă-mi temerile tale și dacă nu mai poți, transformă iubirea mea în fericire și plimbă-te cu ea dezbracată. Așa nu se ia nimeni de tine. Fericită. 

Viridis.

Standard

f3ac357fb9fc2fd88253bc694157f75b
There are nights we all desire more than a simple hug or a gesture of tenderness. We need a fragrance that can make us choke of its’ powerful properties. That kind of fragrance I had every night in my arms as the sun was hiding behind the navy clouds. Every time he touched my skin with his baldly lips, I felt his need of affection. I always have an image of his eyes in my mind; the way he laughs is melting my bones. His riddles are gently visible while his eyes are miraculously twisting of amusement. His lips are the last ones to show the great excitement that unfolds a depressive happiness.

     I am used to falling asleep after him so I have the privilege to watch over him while his subconscious unravels his deepest fears or desires. His arm is wrapped around me and I am stupidly smiling while his heart is beating either slower or faster than usual. That moment I felt a great pain filling my lungs and conquering my soul.
I am haunted once again by the ghosts of my past and their countenance reminds me of a brunette man. No matter how hard I tried to breath out every concern that tortured my heart, it was futile.
     Tonight the darkness is silent and catastrophic for my mental health. The wind has stopped fizzling and the air I am inhaling is burning my insides. I feel every suffocating emotion submerging me and his absence keeps my demons alive. I shall fall into deep sleep now. All I need to see is the dazzling sun to give me hope.

Love of literature or just love of money?

Standard

The cold weather whispered me a story about the cruelty of love. It was nothing like the stories I have heard before, or seen during my life experience. People find it perfectly easy to eradicate the truth from their lives. It scares me and apart from that, it distresses me quite deeply. It is the first time that a black lying crow sat on my soul, making itself comfortable, he fed himself with terrible lies about his unrealistic reality. I am not judging him. I am just annoyed by his insensibility.
The four ladies reminded me a lot of him. They were sitting on their plastic chairs, smiling mockingly at the public, myself included, talking or even better said, rambling about the beauty of an abortive bunch of thoughts. I let them unravel their lies, one by one, judging,yes judging my dears, every word that comes out of their mouths. At the end of their ‘moral speech’ I stood still on my chair, wondering whether I should let them know what I was thinking. But who would resist the temptation of saying their truthful opinion after an hour of listening to their untruthful ramblings? Would you? I wouldn’t.
Standing up my feet were shaking. I don’t know if that was a consequence of the cold weather or the distress that conquered me. I approached one of them politely and let my mouth ramble as she was gazing directly into my eyes.
” Good evening madame. I have been listening with attention every single word that you all said. I understand that you enjoyed the book and that you recommend it to everyone in this room. But that’s not enough for me. We read a book and at the end of it there are aspects that we found impressive and perhaps others that confused or didn’t like us. What is it that you didn’t’ like about this book?”
The answer that she served me, quite politely but disturbed, proved my doubts well thought.
“I liked all of it. There isn’t something that I found badly written.” She continued her reply by telling me the same things that I heard a few minutes before. Her eyes betrayed her once again. She wasn’t truthful.
The arrogance of humans was now standing before my eyes, flesh and bones. The need of making me believe in her god, which apparently was named ‘Money’, disgusted me. I learned afterwards that her job was teaching philology to high school students. Do you see why I was that traumatised by her words? Because, I see it perfectly.