Diseased desire. 

Standard

 I have sinned.       

      The controversial weather was scary but perhaps, I was more afraid of my own thoughts than that. 

She exaggerated with her mind traveling. The raven’s eyes were stuck in her mind; their dark color was provocative. She was rubbing her finger over her lower lip, slowly while the saliva was gathering in the center of her mouth. It has been days since the stubborn desire had settled inside her and believe me or not, it was a torture. She had the permission to desire anything she wanted; the raven was forbidden. 

That was unscrupulous. The raven is sadistic and yet, sentimental, in the most provocative way. I have seen it around people; it shatters whatever is in the way of the desired object. She was mesmerized by this self-impotency that it inflicted to the crowd. Although aware of this nefarious thought, she is not able to forget it. In such an attempt, she margined herself from the world. She confessed to no one but herself this diseased desire. The world seemed of such pureness. Such a confession would have been a great disappointment. Does the raven know though? Did the devil tipped it off about the ailing needs of an insane woman? What if the insane woman, she and the devil shared the same face? She was still flattering her lower lip with gestures. Her face-lines disappeared. 

Advertisements

42.

Standard

      Își plecase capul pe genunchiul meu formând un unghi de zece grade spre stânga. O priveam în ochi dar simturile mele erau concentrate pe bătăile inimii Ei. Pulsa de sete iar zâmbetul schițat pe fața Ei indica o dulce tristețe. Acela era momentul realizării; oare este posibil să ai aceiași realizare de mai multe ori cu aceiași intensitate? 

   Lumea mea era asezata pe canapea, fumul excesiv de țigară îngreunând respirația, cel puțin așa mi-am zis eu, în ideea că mă voi crede. O priveam, o admiram, o devoram până am simțit că-mi scap inima. Mă aflasem în punctul în care organul meu vital și-a dat drumul, lăsând picături de sânge să se amestece cu moleculele aerului poluat; îi simțeam bătăile – într-un fel încă avea viață; poate mai în viață de atât nu se putea – în timp ce se pregătea de prăbușire; nu știam ce impact va avea căzătura mea, probabil fatală, dar a prins-o la o distanță de un milimetru.  Își plecase capul pe genunchiul meu formând un unghi de zece grade spre stânga. O priveam în ochi dar simturile mele erau concentrate pe bătăile inimii Ei. Pulsa de sete iar zâmbetul schițat pe fața Ei indica o dulce tristețe. Acela era momentul realizării; oare este posibil să ai aceiași realizare de mai multe ori cu aceiași intensitate? 

Incepusem să respir prin ea; îi furam oxigenul, dându-i cât mai rămăsese din al meu, îl inhalam si îl dădeam înapoi. Fenomenul se repeta continuu cu o exactitate necontrolată a secundelor. Amortisem fizic iar ea își mula perfect mișcările după ale mele. Nu aveam nevoie de gândire pentru a face următorul gest. Eram concentrată doar pe viață, incercam sa trăiesc, efectiv, la propriu, trăiam din Ea și Ea din puținul meu. 

Își pleca capul într-o parte și îi respiram pielea din zona gâtului; aroma ei se transformase în oxigenul meu. Sărutul, acest gest inexplicabil, fizicul, atingerea, nu erau de ajuns. Căutam în mine, undeva, cumva, să gasesc mai mult; nu aveam ce să-i dau mai mult.

În momentul acela am simțit o apăsare, o durere al dracului de frumoasă. Îmi luam oxigenul în continuare de parcă ar fi fost deja o normalitate iar în fața ochilor mei aveam cea mai cumplită imagine a Lumii. Imi priveam inima cum îngenunchează în fața Ei, pleacă jumătate din ea în față, se lasă incet și-și dă drumul în fața Ei. Zâmbeam, mă simțeam cum zâmbesc; ochii mei s-au umplut de lacrimi , gest de admirație a imaginii inimii mele. Mă asteptam la urmatorul său gest. Nu a făcut nimic. Aveam inima in genunchi în fața Ei iar ea o admira precum eu; privirile ei arzând iadul din mine. 

     O priveam lângă mine, îi înconjuram trupul și nu-mi puteam stăpânii dorința de a o inspira. Ochii îi luceau iar zâmbetul era ascuns în spatele unei seriozități ce arăta a realizare. Este oare posibil să ai aceiași realizare de mai multe ori? Căci în privința ei, am aceiași realizare în fiecare noapte și nu se pierde sentimentul de necrezut. 

     

     Mi-am ridicat inima și am pus-o la locul ei odată cu trezirea noastră la realitate. Fermecată de momentele anterioare, mi-a șoptit că mai vrea. I-a făcut plăcere să îngenuncheze în fața Lumii. Oare știa ce își dorește? Oare Lumea urma să o mai prindă? 

Da domnilor, știu, întrebări fără sens. 

Mediocrity.

Standard

e45ebff339caf9f22e0ec643a769ae0c

It was mesmerizing. I can tell you that. The way Darkness was inhaling me was mesmerizing. I counted seven stars on the sky, a few humans around and the speed of the cars racing; infinite; at least in my mind. In reality, there was just a soul beside me, humidity in the air and a few cars running sixty miles per hour. But I did not want to see the reality because my surreal dream was so absorbing.

I went back to it and I began rambling again while staring at the spark of the lamp post.

We conversed about the mediocrity of the human soul; me and the universe. I had a soul beside me listening but my mindset was elsewhere. I was imagining myself on an untidy bed, a soul losing its’ mind into my eyes, between my legs.

Devouring a soul and lifting it up to the defining line of the universe it’s the most exquisite gifts a human can receive. Keeping it on the ground, sane and steady, can cause the syndrome of mediocrity. Judging the corruption of the soul would be a great mistake if you do so gentlemen. Define happiness if you can though and you will understand what I am mumbling about.

Perhaps you’re not interested in my definition of it but I am free to state it anyway.

Devouring happiness: the liberty of the soul to collude with the walls of dispair while reflecting itself into the depth of a moment’s realisation.

The eyes, love. The eyes. Lose yourself into the mournful excitement of those eyes.

Mediocrity. Lose it. Give it up. Chase your soul to the end of the world. Do not keep your greatness intact.

Ruin yourself, stay still and feel the adrenaline of your blood. Now you’re not mediocre anymore.

But, can you do that?

Mirrors.

Quote

image

“She fantasized me looking in the mirror. She thought I would see whatever she saw in me; Mirrors lie. They show all physical imperfections, every curve and every unwanted scar. Do they show what is hidden behind my skin? Mirrors cannot show my heart. “