El, despre ea.

Standard

     2d9fc790a6cfe87ed110920c5dbe7377

     Îmi fură privirea. Mișcările ei se rătăcesc in fața ochilor mei și-mi fură privirea. Îmi spulberă glasul. Este evident că lumea din jur există; numai dacă ai știi că defapt e nesemnificativă!

     Îți plimbi piciorul stâng în cerc; un cerc mic cât să nu se observe mișcarea. Îl aduci aproape de cel stâng si împingi pământul cu vârful lui. În secunda doi a revenit la normal. Ai acționat în stres; oare te stresa privirea mea? Oricum n-ai văzut-o. Dar poate ai simțit-o. Iei comanda lunaticului. O fii și el ca mine?

     Strângi masa corporatistilor îndreptand același picior, cel stâng, in aer; dreptul n-are nicio reacție. Fenomenal. Impecabil. Ce e atât de impecabil? Ai rabdare. Până la urmă o să te prinzi. Impecabil. Ce?

Modul în care se mișcă doar partea corpului ce străpunge în mod direct inima. De parcă sângele ti-ar pompa pe verticală! Oare așa o fi in cazul tău? Oare ție iti pompează sângele doar pe verticală? Oare de aici provine ”impecabilitatea” ta?

     Scoți micul tău jurnal cu rapiditate și zambești larg. Un pic forțat. E de înțeles. Masculul din fața ta nu-ți merită zâmbetul. Pentru câteva secunde nimeni nu-ți vede fața; ai profitat pe deplin de moment pentru a-ți da drumul la buze. S-au întins formând o linie dreaptă. Parcă ironică.

     Gesticulezi cu mâna stânga, fredonând cu degetul pe meniu. Spatele îți este un pic aplecat peste umarul masculului și pentru a – nu știu cât-a oară – piciorul stâng se pliază. Oare ce-ți surâde în cap?

     Așezi o masă de patru; iar folosești doar mâna stânga pe tacâmul ăla. Al patrulea l-ai aranjat cu ambele mâini. Oare ce a fost in capul tău în momentul acela?

     Ți-ai scos iar jurnalul si pixul.  Te joci cu ele, cu mâna stângă bineînțeles; forțând o privire spre masa din fața mea. Oare coada ochiului tău m-a prins?

    Te îndepărtezi de mine în grabă, îți cauți de lucru; de data asta gesticulând cu mâna dreaptă.

Te-ai apropiat de blonda sprijinită de casă și ți-ai înfipt mâinile în ceafa ei. Ai zâmbit, lăsând greutatea ta pe stângul.

     Ți un pahar de spumă in stânga, mergând cu bărbia în sus, citesc un zâmbet ecstatic pe fața ta; oare îți place să fii privită?

Hm. Nu mă pot abține din a zâmbi de data asta. A fost prea de tot.

Iar ai mângâiat pământul cu vârful piciorului stâng, el îndreptat spre mine iar fața ta perpendiculara cu a mea; asta o înțelegi doar dacă poți să vezi și tu perpendicular in aer.

     Te-am lăsat un pic în pace dar parcă îmi vine sa te privesc din nou. Iar faci mișcarea aia cu piciorul stâng. Ce ai ființă cu pământul?

     Te duci la masa mediocrilor și râzi. Dacă ar știi ei ca tu defapt ai râs in ciuda lor!

    Timpul se scurge repede. Te văd peste zidul de lemn luând nota cu un zâmbet de “pleacă acasă dar nu mă uita”. Satisfăcută te întorci la colțișorul tău si îndrepți o privire doritoare spre masa de lângă. Ți-a surâs un corporatist. E de înțeles.

     Setezi iar o masă mușcând încet din buze. A fost un gest de nervozitate. Oare știai că te privesc?

Te-am pierdut în spatele unui perete; mai revine un pic în spate zâmbetul tău și te pierd iar. Pleci in grabă și un mascul îndrăgostit te fură de la spate. Ah. Ar fi fost ceva daca aveai ochi să-l vezi! A flirtat lejer cu spatele tău. Am râs.

     Iar ai dispărut. E greu să țin pasul picioarelor tale; să nu mai zic de expresiile feței sau de gândurile păcătoase.  Ești impecabilă oricum. Parcă așa am picat de acord ca vei fi in ochii mei, nu?

     Îți aud vocea la masa de lângă. Fascinant. Ce culoare i-ai dat!

     Îmi stă un drac pe gând și nu te scapă din priviri.

     Hm. Ce lent te miști cu paharele reci în mâna! Sensual. Impecabil.

     Torni spumă în paharul înalt, extrem de concentrată; atât încât sprâncenele se arcuiesc spre linia de înjumătățire a feței; cine nu te-a urmărit ar fi zis ca te-ai încruntat într-un mod nesimțit.

     Îți ți greutatea in piciorul stâng, corpul încordat si mă privești în ochi. Buzele tale au schițat un zâmbet cât de cât inocent, un pic ascuns, cu o idee de senzualitate, iarăși impecabil.

     Le mulțumești mediocrilor. Iar i-ai definit prin zâmbet. De unde să știe săracii că judecata le turna apă în pahare?

N-ar mai fi fost mediocri dacă îți recunoșteau chipul.

     Ai dat cu meniul diagonal în cineva, zâmbind a realizare, lăsând cumva să ți se ude buza de jos. Oare ce gândeai?

     Deja simt vinul în organism; în zâmbet. Fredonezi melodia. Hm. Pretty woman. Tocmai ți-ai plimbat limba pe buze. Oare știi ce am gândit?

Brutal.

Seducător.

Fascinant.

Sensual.

Păcătos.

Impecabil.

     Ia sa te văd la asta. O vei fredona?

Mă trag mai la stânga pentru a te vedea mai bine.  Am trecut toată dimineața peste melodia asta. Nu știu de ce n-am vrut să o ascult. La dracu!

Râzi. In momentul ăsta îți verși sufletul. Hm. L-ai băgat la loc repede.

“Acel ceva în mișcarea ta.”

A tresărit în mine versul și mi s-a aprins un zâmbet pe buze. Da, s-a aprins. Am zis bine. De ce? Mi-a zâmbit sufletul.

     Nu mai ești in peisaj așa ca pot să zâmbesc liniștit.  Fără să mă trădez. Cel puțin nu către tine. Restul mediocrilor au permisiunea mea să vadă. Corporatiștii oricum nu mă văd; poate de ăia mă mai interesa pentru că suntem aceasi nație de la nouă la șase. Restul sunt doar mediocri.

Hai să-ți explic de ce.

     Cuplul din diagonala mea nici nu-și închipuie că defapt vor fi un cuplu. Femeia își ține picioarele încrucișate in direcția bărbatului; își ascunde zona intimă cu legătura picioarelor dar de fapt nu se prinde ca mâna ei dreaptă a dezvăluit zona gâtului. S-a trădat singură. Piciorul ei stâng joacă a nervozitate.  El este greu de studiat căci îi văd doar spatele. Pot sa zic totuși cu o certitudine jignitoare că umerii lui sunt paraleli cu umerii ei iar corpul sta lăsat in fața. Ceva îi ține din joc. Ea se întinde spre el iar el se trage instinctiv si vice versa. Mediocritatea asta, ce face din om!

Râzi cu glasul tare și mă distragi. Iarăși colorezi cu râsul tau. Vii spre mine zâmbind și ma induci in eroare. Ți-aș fi furat un sărut sau mai multe dar ma abțin.

Cei trei mediocrii din diagonala mea perfectă și-au făcut ieșirea. Bineînțeles îi așteaptă pluta…

…va urma.

Advertisements

First to fall.

Standard

I could not control the hatred. It was as if a raven was being chocken by a human, harshly; the blood drops were colouring the ground in shapes of evilness and disaster. I was disgusted by the food he once served me; I was feeling my guts burning by the drinks I used to serve him. The gastric acid was running up my lungs elevating the blood pressure and I had no control upon it. His voice made me tremble; my hands were shaking. I looked at him from behind just for a few seconds; I could not resist the urge to see him. His standing was as provocative as always; the air I breathed was irritating, a little bit poisonous I might say.

The door is closed but I can still hear his penetrating voice; it runs fluidly through the walls, making the barriers of justice collapse. I remembered his glare and his laughter. I felt my spline hurting; I panicked unwillingly as if he still has power over me. I tried to cool down my insides for the sake of the tears that would run of my eyes. I cannot.

Perhaps it seems a little off to you that I never presented such desires of hate. I heard her voice approaching and the hatred had to be buried. Hopefully, she did not come alone so the interrogation had to wait. I participated into the conversation with a forced smirk painted on my face and a few random approving words. Every sound would penetrate me like I was made of thin air. Later on, she was sleeping on my arm. I had the time to forget his voice and study the room. She became the subject of my dark thoughts and slowly pushed them away. It was an unpleasant moment; being in that bed, starring at those walls, feeling the scent of another person that wasn’t you. In a certain way I managed to concentrate on her hard breathing. Every movement of my arm would disturb her peaceful sleep; you should see her in those moments; her hands around my neck, her legs crossed and possessive. I think, that was the first time I really felt the abrupt fall. 

The hatred was forgotten, at least for a while, but the scar was still there; haunting me.